Efemer

Uităm. Nu ne plănuim să facem asta, și totuși uităm. Câteodată ne uităm cheile sau umbrela, uităm să dăm un telefon, uităm ziua de naștere a unui prieten, uităm să cumpărăm lapte … și câte și mai câte lucruri simple, banale uităm să le facem. Uneori lucrurile pe care le uităm nu sunt nici pe departe banale ori simple! Uităm o regulă, uităm lucrurile pe care ar trebui să le știm și-n somn. Dar cel mai grav este că uităm că suntem muritori.

De cele mai multe ori ne trezim că ducem o viață ca și cum nu am muri niciodată, ca și cum noi vom stăpâni pământul veșnic. Uităm că noi suntem doar o secundă și apoi nu mai suntem, iar în urmă rămâne ce am lăsat. Suntem muritori și vulnerabili. Cu toate acestea putem să ne trăim viața frumos. Putem trăi o viață fără regrete – ideal!

Problema când uităm că suntem muritori e că tindem să ne trăim viața ca niște zei, sau poate ca niște personaje din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. E foarte important să conștientizăm că există câteva lucruri care nu sunt nici pe departe în puterea noastră. Momentul în care ne dăm seama că muritori fiind putem să realizăm ceva cu adevărat important, este momentul care va crea un punct de cotitură în viața noastră. Până atunci – vom duce doar o viața liniară!

Aș vrea să știu care este punctul vostru de cotitură, dar nu am nici cea mai vagă idee. În schimb … s-ar putea să întrezăresc momentul care îmi va schimba viața la 180 de grade! Muritori și vulnerabili - și totuși există speranță pentru cei fără speranță.

Oameni

E atât de ciudat cum o inimă bună și deschisă poate schimba. Probabil nu o să înțeleg niciodată efectul pe care unele persoane îl au asupra mea.

Sunt oameni în viața mea care, într-un mod ne-egoist, mă încurajază mereu să înaintez. Ce am făcut să merit asemenea persoane? Nimic. Ei doar există și faptul că pot oricând să apelez la ei îmi crează o stare nețărmurită de bine. Când greșesc, când fac lucrurile bine, când sunt deprimată, când sunt veselă. Ei nu sunt doar oamenii de vreme bună, iar când sunt nori și furtună să nu știu de unde să-i găsesc. În permanență îi simt aproape.

Sunt oameni de-o viață, sunt oameni de-un timp ... sunt oameni noi! Indiferent de momentul în care i-am cunoscut sau modul în care căile noastre s-au întretăiat - sunt oameni pe care mă pot baza!Ei sunt cei care prin felul lor de-a fi m-au schimbat. M-au schimbat în bine. Pentru ei îmi amintesc în fiecare zi că merită să zâmbesc, că nu toți sunt răi și mincinoși și manipulatori.

Vă mulțumesc!

Urme

Cât de avizi suntem în a lăsa ceva în urma noastră? Cât de tare ne dorim ca cei ce ne vor urma, ca generație, să găsească ceva cu numele nostru? Cât de tare ne dorim ca acel ceva să fie într-adevăr valoros?

Orice acțiune, orice gând, orice vom face ... indiferent de intenție va avea o urmă. Chiar neplănuit, dar într-un fel sau altul vom influența pe cei ce ne vor succede. Noi trebuie să ținem cont de aceste mici detalii, de tot ceea ce transmitem. În definitiv noi suntem cei care creem puntea dinspre trecut spre viitor. Noi suntem cei care alterăm sau purificăm valorile ce ne-au fost transmise de înaintașii noștri. Explicația că facem ce au făcut și ceilalți nu e suficient de bine argumentată.

Pentru mine azi, valorile pe care vreau să le transmit mai departe sunt prietenii! Azi ... asta conteaza! Câți pot sta lângă tine? Cu siguranță cei ce se vor ridica împreună cu mine sunt prietenii mei!

Prietenia ... aceasta este urma pe care vreau să o las!

Iarna

Ninge, ninge, ninge, ninge ... și asta îmi dă o neașteptată stare de bine! De fapt, starea mea de bine e legată de mai multe lucruri care au lucrat împreună. Important este că am ajuns în punctul acesta: mi-am încheiat retrospectiva pe anul 2010 ... și mai am doar concluziile finale, pe care totuși le voi trage doar la finele anului.

Sunt liniștită și fericită! N-aș vrea să ma ia gura pe dinainte, dar trăgând linia până aici, a fost un an bun. Cu muuulte coborâșuri, dar la fel de muuulte urcușuri. În final, sunt, pare-se, tot în vârf de deal!

Și ca să fie perfect ... NINGE!

Frământări

Deja e exagerat: a 4-a noapte în care nu pot să dorm! M-am săturat de numărat oi, de băut ceaiuri de tei sau lapte cu miere ... sau orice alt leac care ar trebui să-ţi dea un somn liniştit.

Deşi de data asta s-ar putea să fi găsit adevăratul motiv care mă ţine trează: am ceva de spus! Problema nu e asta - ci faptul că nu ştiu cum să spun ce am pe suflet. Tot ce scriu este parte din mine şi apare ca o mărturisire a ceea ce sunt eu. De multe ori m-am folosit de acest "mijloc" pentru a mă elibera de sub poverile pe care le purtam. Acum nu e vorba de o povară.

E într-adevăr ceva ce mă frământă!

A existat în Vechiul Testament un mare om care şi-a început cuvântarea lui prin "Oare ...?" şi a pierdut! E doar ceva ce-mi trece acum prin minte. Nu poţi să-L ignori pe Dumnezeu la nesfârşit, la un moment dat când te-ai săturat de căutări zadarnice te dai bătut şi cedezi locul la cârmă. Uneori, s-ar putea să fie prea târziu. Mi-am luat viaţa în propriile mâini şi mi-am spus că voi reuşi cu siguranţă să fac ceva cu ea. Şi mă aflu azi - după câţiva ani de la această afirmaţie - cu viaţa mea în mâini, dar ţăndări. Pentru că sunt o neîndemânatică: am scăpat-o, am trântit-o, am încredinţat-o unora sau altora cărora nu le-a păsat, iar acum am recuperat-o ... şi e de nerecunoscut!

Nu am cum să nu îmi încep "cuvântarea" cu "Oare...?", dar nu aş vrea nici să repet greşelile altora. Am înlemnit în picioare ducând pe braţe viaţa mea. Am obosit, e târziu, bezna e adâncă. Scrutez orizontul pentru acel cineva ce-mi poate veni în ajutor. Pe-alocuri parcă mai zăresc sau mai simt o mână întinsă ... dar cui aş putea să-i încredinţez ce a mai rămas din comoara mea? Cine ar vrea o viaţă spartă în bucăţi?

Ai zice: drama, drama, drama!

Dar spune-mi ce să fac cu bucăţile!

Insomnia 3

Hmmm... fără somn, deja de vreo câteva nopţi. Dureri de cap. Devine exagerat de enervant! Şi m-am săturat să întorc viaţa mea pe toate părţile. Chiar cred că unele situaţii ar trebui îngropate şi uitate. Totuşi, în nopţile mele de insomnie, inexplicabil apar, amplificate uneori, exact în momentele pe care nu aş vrea să mi le reamintesc.

Într-o viaţă monotonă şi mediocră insomniile nu au nicio importanţă. Pentru mine însă (omul care nu a ştiut că se poate şi să nu poţi dormi) insomniile au un gust amar de tristeţe tonică! Am încercat adeseori să îndrum eu însămi firul gândurilor. Mi-am ales subiecte calde care în mod normal au creat o stare de bucurie. Inevitabil mă trezesc în punctul mort, în aleea întunecoasă a gândurilor nedorite.

Cum este posibil ca pornind de la gândul prietenilor cu care ai petrecut o zi extraordinară - la gândul că viaţa ta nu are niciun sens? Prietenii sunt cei care (dacă sunt aleşi cu grijă) pot să îţi influenţeze viaţa şi chiar să îi dea un sens. Uneori noii prieteni sunt, după cum am mai spus, o gură de aer proaspăt. Şi totuşi, ce fiinţă malefică strecoară în noi gândurile putrede despre o viaţă nefericită fără viitor? Gândurile acelea cu siguranţă nu au fost zămislite, ci au fost înrădăcinate în mintea mea.

Vreau să am drept de VETO! Cel puţin în ceea ce priveşte viaţa mea. Vreau să pot gândi cum vreau şi ce vreau ... Şi mai presus de orice vreau să CRED că se poate o viaţă mai bună pentru mine. Insomniile m-au transformat într-o persoană obosită, fără chef de luptă...

Şi totuşi cel mai frustrant e aleea aceea întunecată fără ieşire! Probabil la un moment dat va trebui să-mi înfrunt propriile frici - asta ca să pot dormi liniştită!

Insomnia 2

One of those nights, again! I cannot sleep and (with the risk of repeating myself) it is very annoying. Today, actually yesterday, was 2nd of December, the next day after Romania's national day. And it went accordingly: went to the office and "freeze". It is not that I am a patriotic - I'm not! I wish I were, but I'm not... and 1st of December was just another day, except I spent it with friends! (New friends are some time like a breath of fresh air. They can really make you keep going. Still trying to figure this part out)

Insomnia makes me go crazy and incoherent! So, at work, as much as I tried to concentrate I just couldn't so I got home with a terrible headache. How can you treat (or not) a headache? Exactly, First part of the last Harry Potter movies! And so I went, with friends, trying so hard to completely understand. I was told that the last part should be definitely better than this one. I am no movie critic (I've seen worst, I've seen better).

But I arrived home finding myself face to face with insomnia. And I hate insomnia nights because I always try to rationalize with stuff going in my life - trust me this is not the best moment to take great decisions. And still: how did I arrive here? How come I've become an insomnia client? What is exactly the thing that keeps me from sleeping? It is said that only the guilty have no sleep. It might just as well be that! I might be guilty. But of what? From the top of my mind I could breathlessly name a few. Should this bring any clarity? Sin does make you sorrow. I just wanna enjoy a good night's sleep. I wanna be free ...

And you do make me feel free and happy. You make me want to get rid of all the skeletons in my closet and just walk as a free person. I like myself when I am happy - I am a better person since you...

But could this last? Could this be true? Or, it is not insomnia at all - it's just me dreaming for a life I could never have?!

Aşteptare

Trebuie să fie ceva mai mult. Aşteptarea nu poate fi doar atât: simplă aşteptare. Trebuie să existe un înţeles tainic pentru aşteptare. După cum spunea cineva, aşteptarea trebuie să aiba ceva de-a face cu atitudinea pe care o avem atunci când aşteptăm.

Eu cred că esenţa e asta: modul în care aşteptăm. Dacă aşteptarea noastră este însoţită de cârteli şi de nemulţumire s-ar putea ca rezultatul să nu fie cel scontat. În schimb, dacă în aşteptarea noastră suntem răbdători şi "înţelegători", aşteptarea noastră poate primi un iz de fericire!

Din nefericire, eu nu ştiu să aştept. Am încercat în atâtea feluri ... şi nu-mi iese. De fiecare dată când pornesc la o aşteptare mă înarmez cu voinţă şi răbdare - zic eu. Dar, se pare că niciodată nu a fost suficientă (nici voinţa, nici răbdarea). De multe ori am abandonat în aşteptare şi poate m-am mulţumit cu ceva ce puteam pregăti la cuptorul cu microunde. Mi se părea prea mult. În final, de cele mai multe ori am fost dezamăgită, de cele mai multe ori surogatul ales de mine nu a meritat.

Sunt unele domenii în care aşteptarea este absolut necesară. Mai mult decât atât, sunt unele domenii în care atitudinea în aşteptare face toţi banii!

Aşteptare! De ce oare trebuie să aşteptăm?!