Final

"Ce glas îi şopteşte, oare sufletului câteodată - atât de liniştit şi de limpede - că popasul lui pe pământ se apropie de sfârşit? Să fie oare, tainicul instinct al vitalităţii care se stinge sau înfiorarea neaşteptată a sufletului care simte că se apropie nemurirea?"

Coliba unchiului Tom mi-a plăcut şi pentru acest scurt citat plin de atâta mister. Cred că a fost pentru prima dată când mi-am pus această întrebare: oare chiar sufletul simte când se apropie veşnicia?

Când ajungem în acel punct final ... momentul când realizăm (sau nu!) că următorul pas va fi dincolo, ne vedem oare viaţa trecând prin faţa ochilor (aşa cum vor alţii să ne facă să credem)? Sau poate ne vedem deciziile greşite, deciziile corecte ... sau poate pur şi simplu nu vedem nimic! Touşi trebuie să existe un gând, ceva care să marcheze finalul nostru! Ce este acel gând? Cel mai probabil nu vom primi niciun raspuns... decât în momentul în care vom ajunge noi înşine în acel punct terminus!

Şi totuşi ... există vreun semn care să ne avertizeze că se apropie?

Justice

Justice is blind! Or, at least, that's what we were told. For ages, we were told that justice is made no matter the color of the skin, sex, age, religious beliefs, social status, political views, or any other criteria that might look discriminatory!

But is justice really blind? Or, the fact that justice is blind, isn't it a handicap? After all we do call blind people - person with disabilities or persons with special needs! So, the fact that justice is (let's say for the sake of the argument that it is) blind, is it a plus or a minus?

Unfortunately, in my opinion, justice just pretends that she's blind. Obviously, in some cases money and influence seem to cure her pretty well! But justice isn't meant only for rich.

It is unbelievable how for centuries the blind lady and the fight for equality went hand in hand. Fight for freedom, fight for women right, fight for black people's rights, fight for religious freedom, fight for freedom of speech... so much fighting... and the blind lady is "watching" all this!

I think she sees very well everything. I think she knows exactly the color of our skin...

Ingheţ

Iarna.
Singurătate.
Linişte desăvârşită.
Alb impecabil.
Aer îngheţat.
Frig.
Pustietate.
Puritate.
Inocenţă.

Fulg de nea.

Pentru mine... anotimpul ideal!

Insomnia

I cannot sleep! If you knew me, you'd understand that this is dead serious. I have never had problems in this area so my reaction to all of those who to told me that they cannot sleep was: "Geez, how on earth is this possible?" Well, now I know how on earth this is possible... and it is extremely annoying.

Thing is that I have plenty of time to rewind my life before falling asleep. I notice all the empty spots, all the wrong decisions, all the unfulfilled dreams, all the future plans. I need silence for that, I needed silence to realize that if I wanna go forward, it is compulsory to stop and analyze my life!

One of these nights ... one of these insomnia nights I did exactly that: analyzed my life, I wanted to see where was the wrong turn. I think I have found it...

I am working on fixing it. I might not make it without some friendly help. But, eventually, I will make it to the shore.

I cannot be broken forever ... someone will need to fix me. And, then, you all might be very surprised...Just wait !

Inocenţă

Furată credeam până nu demult, dar mi-am dat seama că în prea puţine cazuri inocenţa este furată. De cele mai multe ori ea este pierdută. Eu am pierdut-o, ar fi ipocrit din partea mea să arat cu degetul, ar fi ipocrit dau vina pe cineva că mi-ar fi furat-o. Îmi asum responsabilitatea şi recunosc că inocenţa - am pierdut-o singură.

Pentru mine inocenţa înseamnă copil. Un copil nevinovat care îţi vorbeşte din sinceritate. În inocenţa lui îţi va spune că rochia ta arată ciudat, sau poate că nu îi place faţa ta, sau că i se pare că te comoporţi ciudat, sau va răspunde fără ezitare la întrebările pe care i le pui. Un copil îţi va spune toate acestea, un adult - nu prea. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu cred în zicala care spune că omul beat şi copiii spun totdeauna adevărul. Din contră, copiii au o imaginaţie destul de bogată. Revin totuşi la inocenţă. Copiii sunt inocenţi pentru că în călătoria lor scurtă nici nu au apucat să se confrunte cu murdăriile lumii acesteia.

Putem păstra cu noi inocenţa, putem să ne ţinem de ea şi să ne încăpăţânăm să o purtăm cu noi. Aceştia sunt cei pe care îi arătăm cu degetul şi îi numim naivi. Ei vor să creadă că lumea e bună şi că oamenii sunt buni. (A fost o vreme când şi eu credeam asta!) Sunt oamenii care pun mâna la ochi şi refuză să privească partea neagră a lucrurilor.

Eu, însă, m-am uitat printre degete - la început! Imaginile erau întradevăr îngrozitoare, de-a dreptul dezgustătoare, DAR (momentul care a schimbat viaţa mea) m-am obişnuit cu aceste imagini. Privitul printre degete nu a mai fost necesar, acum ţineam doar o mână la ochi, până când, într-un târziu târziu m-am dat bătută şi am privit lumea în faţă.

Dezamăgire totală ... oricât de mult am încercat să pun mâna la ochi, imaginile erau întipărite în mintea mea. Copilul din mine... a respirat uşor, uşor ... şi s-a dat la fund! Îl văd când şi când - apare doar pentru a-mi aminti că mi-am pierdut INOCENŢA. Nu e ceva ce pot declara nul, deşi fără aceasta sunt mult mai goală şi fără sens. Existenţa mea continuă între imaginile groteşti ... şi, de ce să nu spun şi asta, câteodată frumoase.

Şi totuşi INOCENŢĂ?!