Final

"Ce glas îi şopteşte, oare sufletului câteodată - atât de liniştit şi de limpede - că popasul lui pe pământ se apropie de sfârşit? Să fie oare, tainicul instinct al vitalităţii care se stinge sau înfiorarea neaşteptată a sufletului care simte că se apropie nemurirea?"

Coliba unchiului Tom mi-a plăcut şi pentru acest scurt citat plin de atâta mister. Cred că a fost pentru prima dată când mi-am pus această întrebare: oare chiar sufletul simte când se apropie veşnicia?

Când ajungem în acel punct final ... momentul când realizăm (sau nu!) că următorul pas va fi dincolo, ne vedem oare viaţa trecând prin faţa ochilor (aşa cum vor alţii să ne facă să credem)? Sau poate ne vedem deciziile greşite, deciziile corecte ... sau poate pur şi simplu nu vedem nimic! Touşi trebuie să existe un gând, ceva care să marcheze finalul nostru! Ce este acel gând? Cel mai probabil nu vom primi niciun raspuns... decât în momentul în care vom ajunge noi înşine în acel punct terminus!

Şi totuşi ... există vreun semn care să ne avertizeze că se apropie?