miercuri, 31 martie 2010

Claritate

Ni se spune că înainte de lăsarea zorilor noaptea este cea mai neagră. Întunericul cuprinde întreaga fire și peste tot domnește bezna.Oare la câte alte domenii se aplică același principiu?
De foarte multe ori ne trezim că mergem în întuneric. Nu avem niciun orizont, nu vedem nimic în depăratre. Tot ce putem face e să ne încredem fie în pasul care - pe-alocuri - pare a recunoaște pământul pe care calcă, fie în Mâna ce ne conduce. Cu toate acestea scrutăm mereu în depărtare, poate-poate se ivește o lumină undeva, la fel cum un naufragiat scrutează orizontul cu speranța că va zări pământ! Un moment de claritate ... în care să simțim că ochii noștri, prea obișnuiți cu întunericul, să fie inundați de lumina binefăcătoare.
De cele mai multe ori acele momente de claritate sunt rare și prea scurte, dar suficient pentru a ne face să tânjim după ele. Suficient cât să ne determine să luptăm pentru a ajunge la marginea întunericului. Ajunși acolo ne dăm seama că e cu mult mai mult decât ne-am imaginat. Momentele de claritate nu au fost decât fărâme nesemnificative în fața luminii abundente, iar noi, obișnuiții cu întunericul, ne punem mâna streașină pentru a putea înțelege ce este acel loc în care am ajuns...
bâjbâind prin întuneric suntem deznădăjduiți și timpul nu pare a fi de partea noastră, dar curând, foarte curând va apărea lumina deplină ... de unde știu?
Priviți cu atenție în zare... în zare... MIJEȘTE DE ZIUA!

duminică, 28 martie 2010

Genuine

What is that we’re looking for? Our lives…our entire lives, what is exactly the thing we’re looking for? You’re going to tell me that you want to find happiness, peace, joy, health, family, career, a treasure or whatever you want to find. But let me tell you what we are all looking for: GENUINITY. We’re looking for that specific genuine thing, so that we can say “This is truly genuine!” We had enough of fake things in our lives. We don’t even care whether it’s the hate or the love that is genuine. We just want people stop lying to us. We want something that is genuine. Because, ultimately, that is what truly matters. We have nothing if all we have is fake!
Maybe in the beginning we can work with some fake smiles, at our new job, or fake hugs from the people we think that they might not like us. But later on, we just want the mask to fall down and see the reality underneath. Sometimes this reality can be ugly, can have scarves, but at least it is the reality.
That is what we actually do, every day. We have developed our personal “device” of detecting what is genuine or fake. For some of us it is still very difficult to evaluate, for others it’s easier. But for all of us is a chase for the “gold”! It is hard work and a lot of effort must be put in, nevertheless, if we are really serious about finding the genuine thing, no work will come back with no result. How many of us we’re up to the fight? How many of us are ready to put aside our own masks so that the other could find the genuine figure? Or, at least, how many of us are convinced that we had enough of this fake world that makes us hide our feelings, figures, opinions underneath a cold and unexpressive mask?
Just raise your hands…

sâmbătă, 27 martie 2010

Autoiluzionarea

Iluzia, şi nu mă refer la iluzia optică, este un concept extrem de complex, dar clinic în acelaşi timp. Nu găsesc o explicaţie pozitivă pentru iluzii. E inexplicabil de ce ar înlocui cineva realitatea! Aşa să fie oare? Pentru că aş putea să găsesc câteva explicaţii de ce aş înlocui realitatea cu o lume mai bună - lumea imaginată!

Nu ştim să fim recunoscători pentru ceea ce avem - acesta este adevărul gol-goluţ! Ne plângem, ne lamentăm în speranţa că cineva ne va asculta. Când acel CINEVA nu apare, ne vedem forţaţi de împrejurări să-l creăm singuri. Vă amintiţi de prietenii imaginari din copilărie? Câţi nu i-am dus cu noi la grădiniţă sau în clasa-ntâi? Dar am descoperit alţi prieteni, reali de data aceasta, care au făcut trecerea în nefiinţa a prietenului imaginar mult mai uşoară. Maturi fiind, ne e dor de acel prieten imaginar, care era de partea noastră la bine şi rău. Şi atunci începem să visăm cu ochii deschişi, o lume în care lucrurile înclinau favorabil în partea noastră.

La început, când ne trezeam din visare, rămâneam cu un zâmbet amar în colţul gurii, un regret ireal faţă de ceva ce oricum nu există. Dar, evadarea repetată în lumea paralelă ne face din ce în ce mai insensibili la ghiontul rece al realităţii. Am ajuns să umblăm, să vedem, să auzim, să vorbim într-o altă lume! Lumea reală nu mai prezintă interes pentru noi, doar avem ceva mult mai important şi mai ales mult mai interesant de făcut. Viaţa reală devine o rutină inimaginabilă, iar noi simple prezenţe. Culorile de-aici nu mai sunt culori, gusturile de-aici nu mai sunt aceleaşi. Tânjim mereu la momentul acela în care ne deconectăm total de realitate şi intrăm în lumea care ne stă la picioare de fiecare dată.

Lumea ne stă la picioare! Ruptă din poveştile pe care ni le citeau părinţii noştri în copilărie chiar la graniţa dintre realitate şi vis. Să ne fi influenţat în vreun fel asta? Suntem experţi în a găsi vinovaţi şi devenim din ce în ce mai incapabili să recunoaştem când greşim. Să vă spun că viaţa merită trăită ... nu e suficient! Fiecare dintre noi trebuie să ne descoperim visul în viaţa de zi cu zi. 

Nu e rău să visăm cu ochii deschişi! Consider că adevărata problemă nu se naşte din "imaginare", ci adevărata problemă apare abia atunci când înlocuim complet realitatea cu o lume paralelă, care co-există. De fapt, nici măcar nu co-există, e doar o lume ireală cunoscută doar de noi înşine. Cu fiecare zi ce trece, evadând în propria lume, această iluzie tinde să devină mai importantă decât realitatea. Acesta este momentul în care în spate se închide uşa şi pierdem orice legătură cu lumea reală. 

Momentul în care nu mai putem face nimic, ci doar să ne descurcăm fiecare cu propria nebunie.