Autoiluzionarea

Iluzia, şi nu mă refer la iluzia optică, este un concept extrem de complex, dar clinic în acelaşi timp. Nu găsesc o explicaţie pozitivă pentru iluzii. E inexplicabil de ce ar înlocui cineva realitatea! Aşa să fie oare? Pentru că aş putea să găsesc câteva explicaţii de ce aş înlocui realitatea cu o lume mai bună - lumea imaginată!

Nu ştim să fim recunoscători pentru ceea ce avem - acesta este adevărul gol-goluţ! Ne plângem, ne lamentăm în speranţa că cineva ne va asculta. Când acel CINEVA nu apare, ne vedem forţaţi de împrejurări să-l creăm singuri. Vă amintiţi de prietenii imaginari din copilărie? Câţi nu i-am dus cu noi la grădiniţă sau în clasa-ntâi? Dar am descoperit alţi prieteni, reali de data aceasta, care au făcut trecerea în nefiinţa a prietenului imaginar mult mai uşoară. Maturi fiind, ne e dor de acel prieten imaginar, care era de partea noastră la bine şi rău. Şi atunci începem să visăm cu ochii deschişi, o lume în care lucrurile înclinau favorabil în partea noastră.

La început, când ne trezeam din visare, rămâneam cu un zâmbet amar în colţul gurii, un regret ireal faţă de ceva ce oricum nu există. Dar, evadarea repetată în lumea paralelă ne face din ce în ce mai insensibili la ghiontul rece al realităţii. Am ajuns să umblăm, să vedem, să auzim, să vorbim într-o altă lume! Lumea reală nu mai prezintă interes pentru noi, doar avem ceva mult mai important şi mai ales mult mai interesant de făcut. Viaţa reală devine o rutină inimaginabilă, iar noi simple prezenţe. Culorile de-aici nu mai sunt culori, gusturile de-aici nu mai sunt aceleaşi. Tânjim mereu la momentul acela în care ne deconectăm total de realitate şi intrăm în lumea care ne stă la picioare de fiecare dată.

Lumea ne stă la picioare! Ruptă din poveştile pe care ni le citeau părinţii noştri în copilărie chiar la graniţa dintre realitate şi vis. Să ne fi influenţat în vreun fel asta? Suntem experţi în a găsi vinovaţi şi devenim din ce în ce mai incapabili să recunoaştem când greşim. Să vă spun că viaţa merită trăită ... nu e suficient! Fiecare dintre noi trebuie să ne descoperim visul în viaţa de zi cu zi. 

Nu e rău să visăm cu ochii deschişi! Consider că adevărata problemă nu se naşte din "imaginare", ci adevărata problemă apare abia atunci când înlocuim complet realitatea cu o lume paralelă, care co-există. De fapt, nici măcar nu co-există, e doar o lume ireală cunoscută doar de noi înşine. Cu fiecare zi ce trece, evadând în propria lume, această iluzie tinde să devină mai importantă decât realitatea. Acesta este momentul în care în spate se închide uşa şi pierdem orice legătură cu lumea reală. 

Momentul în care nu mai putem face nimic, ci doar să ne descurcăm fiecare cu propria nebunie.