Momentul acela în care ai impresia că totul merge de-a-ndoaselea, cu încetinitorul, iar tu eşti golit de tot ce reprezinţi: idei, gânduri, opinii, sentimente, emoţii... tot. Vid! Ai rămas doar formă. Un tipar (care poate nici nu-ţi plăcea foarte tare - mereu exista ceva de ajutat, fie parul, fie inaltimea, fie orice altceva)!
Un tipar ce încearcă să primească / reprimească consistenţă. Şi cauţi, te strădui, încerci, alergi ... nimic nu funcţionează. Tot ce ai fost a dispărut ca prin minune şi tot ce ştii este că TREBUIE SĂ UMPLI VIDUL!
În căutarea ta încerci orice, dar tu nu ştii că vidul acesta nu poate fi umplut cu ORICE sau de ORICINE. Probabil reuşim din când în când să găsim ceva ce ne dă un anumit sentiment de împlinire - sentiment ce nu durează. Te simţi fericit, dar în acelaşi timp nu poţi să ignori sentimentul în formă de vid dinlăuntrul tău. Încerci să-ţi explici logic, dar nu reuşeşti. De cele mai multe ori nu căutăm unde trebuie, cum trebuie, când trebuie... de cele mai multe ori suntem foarte aproape de adevăr, de cele mai multe ori ne simţim obosiţi şi înşelaţi în aşteptările noastre.
În cele mai multe cazuri însă renunţăm chiar înainte de a descoperi ... Ce să descoperim? Poate că piatra filosofală!
Cele mai importante cuvinte sunt dupa parerea mea: "ai impresia", "ai ramas", "mereu exista ceva", "incerci orice", "te simti fericit", iar dac ma crezi cand am citit prima data articolul am citit fraza "De cele mai multe ori nu căutăm unde trebuie, cum trebuie, când trebuie..." fara "NU", de ce oare toate astea? Pentru ca intotdeauna exista o luminita la capatul tunelului, exista CEVA si CINEVA care sa umple ORICE vid, el nu e de neumplut!
RăspundețiȘtergere