Vise

Era o vreme când visam! Visam la o lume mai bună, la o carieră mai strălucită, la o relaţie mai potrivită ... în orice caz, visam la ceva mai bun.

Visam că odată ajunşi într-un punct al vieţii noastre vom reuşi să influenţăm pe cei din jurul nostru. Visam semeţ. De multe ori visele noastre erau mai înalte decât Everestul. Visam să ajungem celebri, să câştigăm premiul Nobel, să avem cariere de succes ...

Dar am obosit. Eu am obosit. Mi-am agăţat visele în cui şi aştept. Nu e cea mai bună calitatea a mea - răbdarea! De cele mai multe ori aşteptarea mă depresează, mă irită. Vreau ca lucrurile să se petreacă instant, la fel ca în visele mele. Doar că visele sunt doar vise. Dacă vrem realitate trebuie să punem osul la treabă şi să ne transformăm visele în real. Nimeni nu o sa facă asta în locul nostru. Pentru că nimănui nu-i pasă de visele celorlalţi. Fiecare pentru el.

Şi totuşi era bine când visam. Aveam speranţă că ceva poate fi mai bun în viaţa noastră.

Tot ce trebuie să facem e să ne întoarcem la cuiul în care ne-am agăţat visele, speranţa, copilăria, inocenţa ... şi să sperăm că toate acestea vor fi tot acolo!