Eu

Îmi place: să citesc, să merg la teatru şi la operă, iarna, să merg la patine, să mă plimb în zăpadă, să ascult muzică, culoarea verde, Argentina, Egipt, China, Rusia, arhitectura veche, geografia, jucăriile de pluş, tot ce ţine de al doilea război mondial, povestea ţarului Nicolae al II lea, Heroes, patinajul artisic, fotbalul, mongolian beef, blugii, suedeza, franceza şi limbile orientale, pianul şi vioara, Coca-Cola, genţile mari cu multe buzunare, să dorm, să notez citatele care mă impresionează, să râd, să studiez despre bolile mintale, 24, dexter, să mă uit la filme, poezia (în special George Coşbuc), sinceritatea şi corectitudinea, punctualitatea, adevărul, dreptatea, pacea, marea, peisajele pitoreşti, să mă întâlnesc cu rudele şi prietenii mei, să îmi decorez locuinţa cum vreau eu, să pierd vremea, laptopul meu, pătuţul meu cu etaj din copilărie (care nu mai există ), pătura de treabă, ciocolata, să fac baie cu spume, Dove, Ralph Lauren, Brad Pitt (ursuleţul meu primit cadou de la colegele de apartament), să fiu veselă, GAP, noaptea şi dimineaţa, Crăciunul şi Anul Nou, părul negru, mobila artistică, să scriu, conopida murată, Tommy Hilfiger, maşinile de teren, cănuţa mea cu Merry Christmas, Pigeon, Law School ...
... and this is only the beginning!

Colour ...

We talk about colour and normally colour is what gives another view to our world. We really need to admit that black&white wouldn’t have made such a great combination when talking about world! But (and here comes the first big BUT of this story), colour is what makes the differences. I did not say the difference, but the differences! We got to look to the colour of our skin, to the colour of our money, to the colour of our intellect, to the colour of our political views. The greatest barrier ever was created by colours!

For centuries people have tried to push or even eliminate these differences given by our colour. Still we are marked forever by our colour. As hard as we try, we are always white or black, poor or rich, smart or less equipped, republican, democrat or any other political view. This entire society is ruled by the colours.

But (this is my second BUT of the story), even worst then letting ourselves driven by colours in this society is that we let colours drive us inside the Church. Church is supposed to be the Body of Jesus Christ. Church is supposed to be neutral, same for everyone regardless the colour of the skin, the political view, the height on the social ladder. We are all equals in front of the throne of Jesus...

This is how it should be, and for our parents and grandparents life was like this. For us, things have changed just a little bit. We live those days when we think we can buy our place in the church. We think that our political or social status can help us – when speaking about the salvation of our soul. I hate that we got to this! I hate that we cannot be simple and transparent. I hate that we got to fight over the colour of our Jesus.

Let me remember you: Jesus was neither white, nor black, neither rich, nor poor, neither republican, nor democrat ... He was, He is, He will always be the only way to be saved! We can stay and fight, we can try to buy the comfortable seat, we can pretend we are holy, we can walk as we were saints... but all this is nothing if we do not forget about colours and just let Jesus see Himself in our lives!

Jesus has no colour!

http://tineripentruhristos.blogspot.com/p/english.html

Poveşti ...

Am crescut crezând în basme.
Am crescut crezând în bine şi rău ... dar mai ales că în final, după multe probe, binele învinge. Prea puţine erau poveştile în care ieşea biruitor răul. Am crezut.

Am crezut de-asemenea că deşi apar obstacole în drum totdeauna eroul principal găseşte ajutor (asta datorită bunătăţii şi curajului său) şi reuşeşte să treacă peste orice. În final, eroul principal învaţă câte o lecţie din fiecare piedică, luptă şi găseşte iubirea adevărată....şi

TRĂIESC FERICIŢI PÂNĂ LA ADÂNCI BĂTRÂNEŢI!

Toate poveştile copilăriei au fost la fel. Micile diferenţe nu schimbau cu nimic cursul de bază al poveştii. Că era zmeu, sau balaur, sau lup flămând ... sau poate Ileana Cosânzeana, Găinăreasca, Scufiţa Roşie, Frumoasa din pădurea adormită ... în final povestea mea se termina la fel.

Crescând am învăţat că lumea reală e diferită de cea din poveştile mele! Eroul principal nu e nici pe departe atât de bine echipat, ajutorul nu vine totdeauna la fix, probele sunt (unele!) cu mult mai grele decât s-ar fi aşteptat... Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana nu există! Cât despre "fericiţi până la adânci bătrâneţi" e aproape o ironie când moartea seceră în stânga şi dreapta indiferent de vârstă!

De cele mai multe ori eşti pe cont propriu. De cele mai multe ori singurul ajutor ce-ţi vine nu e nicidecum din partea oamenilor. De cele mai multe ori cei de lângă tine sunt fie la fel de neputincioşi ca tine, fie ... sunt cei care aşteaptă să cazi pentru a trage un folos din căderea ta.

Când se întâmplă toate acestea nu ai cum să nu te opreşti din alergarea ta şi să nu te întrebi ce-i cu toate aceste poveşti care ne-au hrănit pe noi copii fiind? Poveştile care ne-au inoculat ideea fericirii până la adânci bătrâneţi... când nu suntem siguri nici măcar pe momentul imediat următor.

Aş vrea să termin într-o notă optimistă. Aş vrea atât de mult să spun că răul nu poate dăinui veşnic şi că odată şi-odată se va termina cu răul... Aş vrea să spun toate astea, dar ...

Dar de ce nu? ODATĂ ŞI-ODATĂ SE VA SFÂRŞI CU RĂUL, ÎN FINAL BINELE BIRUIE!

ÎNTOTDEAUNA!

wishful thinking ...

And I am back at wishful thinking. I have to admit ... all dark&twisted is taking lot of energy and I am running out. I just decided that maybe it could be helpful for a while to go with wishful thinking.

I am no good at that. No good at all! Actually I don't really know how to get started. All I know is that I need to look forward and hope for the best. It could happen! Good things could happen if you want them bad enough, isn't it?

Even if they don't happen - the good things - I try to make myself believe that wishful thinking could be a great medicine.

Medicine ... that's only if you're sick!

Weakness

I don't like when people talk about my weaknesses. I don't like when I am asked about my weaknesses. We've all been there, the moment when the employer-to-be asked about the greatest weakness. We avoided the answer ... we tried to be funny by saying we have no weakness - the truth is talking about our weakness is a weakness itself.

We all have weaknesses. Some call them the Achilles' heel, some say they might have a blind spot... but the bottom line is that we're full of weak points. We try to hide them. We try to forget about them (not the brightest idea, but still I try to do that myself). Sometimes we imagine that if we don't talk about them or if we don't try to correct them they will disappear ... just like that!

Admitting we have weaknesses is the first step ahead. Taking care of our weakness is maybe the second. There's only one thing I know for sure: one weak heel was enough to kill Achilles!

Dusk

Did it ever happen to you to wake up in the morning and decide that you are gonna have a wonderful day, that you are not gonna let anyone or anything ruin that day for you - that you are gonna be just "bright and shinny"? And the minute you got out through the door the "bright and shinny" plan was no longer possible?

Well...I was to be bright and shinny and positive and good and full of compassion and instead I am all dark and twisted and selfish and tired. Especially tired!

I do believe that there are bigger problems than mine. I do believe that there are people who suffer ... I do believe all that.

But today ... I am just not that person anymore!

Decisions

Remember when we were kids and we hated when our parents told us what to do? "You need to go to school." "You have to clean your room." "It is compulsory to do all your homework." so on so forth.

Remember what we were all thinking that precise moment?

"When I am older..." and our imagination had no limits. We thought that when we are older we can do whatever it pleased us. We could stay in bed all day long eating candies and watching cartoons or maybe stay outside with friends and play. Yeah... that is what we are gonna do! We won't care about all the advice the other grown-ups give us. We will DECIDE for ourselves!

And now, older being, we hate taking decisions. At least I do. Each and every time I need to take a decision I wish I were a kid and my dad told me what to do. But unfortunately there is no way I could leave a door open to blame someone else for my misfortunes. Being older sucks! We don't get to stay in bed all day 'cas we have work, we don't get to eat candies all the time 'cas we need to be careful with our health, we don't get to play with dolls and cars 'cas, well, it's stupid and so not suitable for a grown-up (at least that's what the wise men of our society tell us).

But what if ... ? What if we were kids again? What if someone else took the decisions for us? Would that make us happier? Wiser? Or just ... cowards? Growing up is hard. I've heard about it and still trying to figure it out. It definitely comes with lot of unexpected responsibilities, lot of unforeseen situations - in which, we want it or not, we need to take our own decisions!

Good or bad - that's up to us! We will need to take some chances! We will need to evaluate and DECIDE - in or out? Growing up - there is no place for WHAT IF...!

Făgăduinţi

Am trecut din nou pragul unui an. Nu ştim dacă e pentru ultima dată sau vom avea şi alte ocazii. Un lucru e sigur, trebuie să dăm tot ce avem mai bun în anul acesta. Majoritatea ne-am făcut procesul de conştiinţă, ne-am analizat trăirea din anul trecut, am luat hotărâri pentru noul an, am făcut promisiuni şi am păşit încrezători pe calea cea nouă.

Cât va dura însă până când vom uita toate acestea? îmi amintesc de mine în urmă cu un an. Eram atât de mulţumitoare că am o nouă şansă să fac lucrurile bine şi am făcut atâtea promisiuni că nu mă voi abate de la noile hotărâri ... dar a durat puţin şi când viaţa mea a intrat pe o ruta normală am uitat tot ce am decis "să ..." şi "să nu...".

Ce nu ţinem cont este că intrăm într-un an nou cu noi cei vechi. Luăm decizii, facem promisiuni şi în final rămânem dezamăgiţi pentru că aşteptările noatre au fost înşelate.

Ce îmi doresc pentru mine în anul acesta este să privesc realist la ceea ce pot face cu viaţa mea. Nu vreau să nu mai visez. Nu vreau să nu mai fiu o persoana optimistă. Dar vreau să fac mai degrabă paşi mici înainte decât să bat pasul pe loc. Dacă e să învăţ din încercări şi necazuri - atunci să nu fie nevoie să mi se predea lecţia de două ori. Dacă e să mă bucur alături de prieteni şi familie - să mă bucur cu toata inima. Dacă e să pierd lucruri nefolositoare pentru a obţine ceva mult mai bun - să nu regret nimic. Dacă e să fiu un umăr sau o mână de ajutor pentru cineva în nevoie - să fiu fără să pun prea multe întrebări. Dacă e să vorbesc - să vorbesc lucruri care să zidească.

Să dau la o parte tot ce încurcă. Să învăţ să aştept şi să am răbdare. Să lupt să fiu mai bun. Să fac ce am de făcut cu o inimă şi cu o minte deschisă. Să vreau să cresc în toate domeniile din viaţa mea. Să vreau să fiu o binecuvântare pentru cei din jurul meu. În felul acesta finalul anului 2011 nu mă va surprinde cu lecţii neînvăţate sau lucruri neămplinite.

Cu siguranţă nu voi putea singură, dar ştiu pe Cineva care e de partea mea!

Pentru 2011 aş vrea să fiu omul potrivit la locul potrivit! La fel vă doresc şi vouă!

Efemer

Uităm. Nu ne plănuim să facem asta, și totuși uităm. Câteodată ne uităm cheile sau umbrela, uităm să dăm un telefon, uităm ziua de naștere a unui prieten, uităm să cumpărăm lapte … și câte și mai câte lucruri simple, banale uităm să le facem. Uneori lucrurile pe care le uităm nu sunt nici pe departe banale ori simple! Uităm o regulă, uităm lucrurile pe care ar trebui să le știm și-n somn. Dar cel mai grav este că uităm că suntem muritori.

De cele mai multe ori ne trezim că ducem o viață ca și cum nu am muri niciodată, ca și cum noi vom stăpâni pământul veșnic. Uităm că noi suntem doar o secundă și apoi nu mai suntem, iar în urmă rămâne ce am lăsat. Suntem muritori și vulnerabili. Cu toate acestea putem să ne trăim viața frumos. Putem trăi o viață fără regrete – ideal!

Problema când uităm că suntem muritori e că tindem să ne trăim viața ca niște zei, sau poate ca niște personaje din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. E foarte important să conștientizăm că există câteva lucruri care nu sunt nici pe departe în puterea noastră. Momentul în care ne dăm seama că muritori fiind putem să realizăm ceva cu adevărat important, este momentul care va crea un punct de cotitură în viața noastră. Până atunci – vom duce doar o viața liniară!

Aș vrea să știu care este punctul vostru de cotitură, dar nu am nici cea mai vagă idee. În schimb … s-ar putea să întrezăresc momentul care îmi va schimba viața la 180 de grade! Muritori și vulnerabili - și totuși există speranță pentru cei fără speranță.

Oameni

E atât de ciudat cum o inimă bună și deschisă poate schimba. Probabil nu o să înțeleg niciodată efectul pe care unele persoane îl au asupra mea.

Sunt oameni în viața mea care, într-un mod ne-egoist, mă încurajază mereu să înaintez. Ce am făcut să merit asemenea persoane? Nimic. Ei doar există și faptul că pot oricând să apelez la ei îmi crează o stare nețărmurită de bine. Când greșesc, când fac lucrurile bine, când sunt deprimată, când sunt veselă. Ei nu sunt doar oamenii de vreme bună, iar când sunt nori și furtună să nu știu de unde să-i găsesc. În permanență îi simt aproape.

Sunt oameni de-o viață, sunt oameni de-un timp ... sunt oameni noi! Indiferent de momentul în care i-am cunoscut sau modul în care căile noastre s-au întretăiat - sunt oameni pe care mă pot baza!Ei sunt cei care prin felul lor de-a fi m-au schimbat. M-au schimbat în bine. Pentru ei îmi amintesc în fiecare zi că merită să zâmbesc, că nu toți sunt răi și mincinoși și manipulatori.

Vă mulțumesc!