Loss

We learn all kind of different things in school, at home, from the people around us... in life, in general. There is only one thing we do not find out how to deal with it, and that thing is LOSS.

We do not know how to handle that, and most of the time we try not to think about LOSS. "We will cross that bridge, when we get there!" But, we do not do a very good job when we get there ... because losing isn't something we really get comfortable with! Some might say that losing is a natural thing. We come into this world with nothing, and there isn't anything we could take with us when heading out of the world... But, we just cannot accept loss.

We are humans, this is the human nature ... and I know one thing is true: we only appreciate something after we have lost it! (Maybe not "only", but most of the times).

My personal opinion ... I should try to learn something from every loss in my life and not let myself soaked into the darkness of the loss. I bet it is not a very easy thing to do, I can only imagine how difficult must be to rebuild a life, but there is no good in pitying yourself. We should take what we can from the loss and just move on!

and most important... let's not wait for a loss to show how we truly think and feel! 'Cas eventually, loss is inevitable!

Micile bucurii

Un petec de cer albastru
O floare de soare
Zambetul persoanei iubite
Glasul mamei
O pagina dintr-o carte captivanta
Imbratisarea tatalui
Apusul si rasaritul soarelui
Adierea vantului
Privelistea din varful muntelui
O cana de ciocolata calda - la sfat cu prietenii
Focul din soba in toiul iernii
Nisipul marii sub talpa
Te iubesc
O baie fierbinte dupa o zi plina
Prima ninsoare
Bradul de Craciun
Scortisoara
Muzica preferata
Patinajul
Fotografiile din copilarie
Sprijinul unui frate
Linistea din parc
Biblia
...
Adevarul e ca avem nevoie de atat de putin pentru a fi cu adevarat fericiti!

Regret

Ni se spune mereu că nu putem aprecia un lucru până nu l-am pierdut. Trebuie să recunosc că am avut mari probleme cu înțelegerea acestei zicale. Nu prea mi-am bătut eu capul cu alte zicale sau vorbe din bătrâni, dar aceasta mi-a ridicat serioase semne de întrebare.

Ideea principală pe care nu o înțelegeam nu era în niciun caz ideea care se vehiculeaza și care reiese direct din context, ci de ce ar trebui cineva să aștepte să piardă un lucru pentru a-l aprecia?!!

Adevărul este că așa suntem toți: luăm totul de-a gata, nu știm să apreciem lucrurile mărunte, totul ni se cuvine! De fapt, nu merităm nimic ... în prima fază, tot ce primim este doar pentru că Cineva este nemărginit în bunătate!Nu mai știm să fim recunoscători - pentru viață, pentru familie, pentru prieteni, pentru nimic nu mai suntem recunoscători.

Aș vrea să ne trezim și să realizăm că toate acestea s-ar putea să treacă, să ne trezim singuri, fără niciun sprijin, simțind cum viața se scurge ... și vom privi în urmă cu regret pentru vremurile în care aveam totul și nu am știut aprecia!

Regret ... câți dintre noi, privind în urmă la viața ce-am trăit-o până acum, putem spune că nu avem regrete?!

Kaleidoscope

According to the dictionary, this is a term coming from Greek, and the exact translation would be "observer of beautiful forms".

As a child I had a kaleidoscope, but I guess I couldn't appreciate its value until today, when I am looking for one as crazy and I can't find it anywhere... maybe, there are no more beautiful forms to observe, or who knows!

The thing is, we must all be kaleidoscopes! When looking through us, people should be able to see all the beautiful forms. Yeah, I know it is a difficult reality - the reality we're living in, but we must do our best to let the others observe the beautiful forms...

In order to do that, we must be transparent and allow the light to enter. It's all depending on the material we're made of! There would be a lot of things to say, but not all those things are really important. What matters is that beautiful forms do exist and it is up to us to discover them!

I wish I were a kaleidoscope!

Noise

Or "Too much noise about nothing!" the words of Britain's great representative...

We seem to be surrounded by noise. There's no place to go away from the noise. Even when we are alone and deep into the night the noise inside our heads seem to be louder than ever. Let me tell you something about this noise: the louder it gets, the more we dream about the quietness we once had ... (I dare to say that there were times when there was quiet!)

The human nature is a warrior nature. For centuries we were fighting: for liberty, for equality, for rights, for independence, for power and others, but the fight - the war we're having nowadays is the war for QUIET!!!

We crave for silence, for peacefulness, for quietness. We crave for that moment of "relanti", just to feel that everything else has stop running and you, right in the middle, you get the deep consciousness that you do exist, you LIVE!

But that's just a moment, and then you find yourself running along for things you don't really care about to please people you don't really care about.

Knowing all this, can't you just agree with the "Too much noise about nothing" statement?

You can't do anything but ... keep craving for that SILENCE moment!

Oameni

Sunt ceea ce americanii numesc ”a people person”! Mă atașez de oameni. Acesta este crudul - zic eu - adevăr. Oricât aș încerca să fiu de pasivă, oricât încerc să arat că nu îmi pasă, de fapt încerc să arat o față care nu e adevărata mea față. Și după cum v-am explicat și cu altă ocazie, adevărul - vrând, nevrând - iese la iveală, mai devreme sau mai târziu (pentru adevăr niciodată nu va fi prea devreme, nici prea târziu).

Nu mă pot lăuda cu o vastă experiență în ale ”umanilor”. Am doar câțiva ani în care am putut să cunosc, să analizez câteva asemenea exemplare. Indiferent de modul în care s-a finalizat situația, se pare că tot nu reușesc să îi selectez prea bine. Deși mi-am promis că este pentru ultima dată când mai cred pe cineva pe cuvânt, în momentul imediat următor sunt gata să uit promisiunea făcută mie însămi și să mai acord o șansă.

Incontestabil, există oameni care nu merită nicio a doua șansă. Trăim într-o societate în care sistemul de valori promovat este un sistem defect. Un sistem ce promivează minciuna, înșelătoria, mândria, furtul, bârfa, BANUL ... refuz să mă aliniez acestui sistem, în care oamenii au uitat să fie oameni. Dacă acord o șansă este doar pentru că eu cred în reabilitare, doar pentru că eu cred că există și altfel de oameni, oameni care să cinstească un sistem de valori adevărat, oameni care nu au încetat să creadă într-un plan divin.

În definitiv, acesta este lucrul care face diferența: oamenii care cred în planul divin al Lui Dumnezeu și cei care cred că pot face orice, oricui în viața aceasta pentru că odată ce au închis ochii pentru totdeauna nu mai există nimic pentru ei. Îmi amintesc cuvintele unui mare om, care spunea cam așa - dacă crezi că există Dumnezeu și mai apoi se dovedește că nu există, nu am pierdut nimic - am dus o viață morală, dar dacă nu crezi și se dovedește că există - atunci ai pierdut totul!

Vreau să cred că oameni buni există, că nu toți sunt răi și mincionși și rău intenționați. Vreau să cred că încă mai există o șansă pentru a schimba lumea. Vreau să cred că și generațiile care urmează vor înțelege cuvintele generozitate, bunătate, bucurie, adevăr - și nu doar pentru că le-au citit în DEX online. Vreau să cred ...

Și acum, întrebarea mea: VREI ȘI TU?!!

Adevărul

Adevărul ... substantiv neutru, în cazul de față articulat cu articolul hotărât. Dar poate fi și altfel? Articolul hotărât ne arată că un obiect este determinat, știm exact despre care casă, om, carte, adevăr este vorba. Nu există niciun dubiu! Mă întreb, adevărul poate fi și altfel decât determinat?

Adevărul, din orice perspectivă ne uităm noi, nu poate fi decât o realitate obiectivă. Nu permite nicio interpretare, pentru că adevărul va rămâne mereu adevărul. Chiar dacă nu ne place, chiar dacă nu suntem de-acord, chiar dacă așteptările noastre au fost altele - ADEVĂRUL își va arăta fața imposibil de tăgăduit. Tot ce poate fi interpretabil, sau tot ce poate fi pus sub îndoială ... nu e adevăr.

Încercăm să îl mascăm, să îl ascundem după o cortină, sub pat, în spatele unui dulap... sau unei povești bine ticluite. Dar știm cu siguranță că la un moment dat cortina va fi trasă, patul sau dulapul vor fi date la o parte, iar adevărul va rămâne GOL-GOLUȚ. Iluzii de-o clipă sunt toate aceste artificii care ar trebui să ascundă într-un fel sau altul adevărul. Societatea de azi și-a făcut un obicei din a ”îndepărta” adevărul, de a favoriza minciuna... Privind la această imagine nu pot decât să-mi imaginez adevărul ca pe un justițiar care așteaptă momentul propice să apară. Nu există niciun dubiu că el va apărea. Singura chestiune este CÂND!

Nu ne gândim prea mult nici la acest CÂND. Ne punem mâna la ochi, și asemeni struțului care-și ascunde capul în nisip, sperăm să nu fim văzuți sau poate trecuți cu vederea. Dar ADEVĂRUL este necruțător...mai devreme sau mai târziu se va opri și în dreptul tău. Indiferent dacă ai mâinile la ochi sau ești cu ochii larg deschiși.

Vei avea atunci șansa de a privi în ochii săi ... ochi de culoarea abisului. Te întreb acum: ce vei vedea? Aprobare sau ... judecată?!

Curaj

Curajul

Care ar fi definiția curajului – în zilele noastre? Mă îndoiesc că prea multă lume poate să dea o definiție cât de cât corectă. Pentru că ne-am învățat, sau mai bine zis societatea ne-a învățat, că orice am face putem da vina pe alții, ne putem ascunde în spatele altora – indiferent de situație putem găsi totdeauna pe cineva care să fie țap ispășitor, iar noi putem să ne continuăm viața noastră minusculă și banală fără să ne îngrijorăm că vreodată va trebui să ne asumăm răspunderea – curajos – pentru deciziile noastre. Cu siguranță ziua accea e mai aproape decât crezi – pentru că dincolo de faptul că poți găsi mereu pe cineva țap ispășitor, eu cred zicala ”Ulciorul nu merge de multe ori la apă!”

Să fii curajos e mai mult decât să fii responsabil… să fii curajos înseamnă să ai o coloană vertebrală dreaptă! Nu cauciucata (cum spunea cineva cândva) ca să te înclini în față oricui și oricărei situații! O coloană vertebrală dreaptă – indiferent de cine ce spune tu să poți să stai să îți aperi principiile (în definitiv caracterul). Ar putea fi sinucidere curată! Mai ales la stilul în care se trage în ziua de azi … în oricine îndrăznește să nu se alinieze ”normalității” (asta e un alt subiect, pentru altă dată).

Ce vreau să spun de fapt e că a fi curajos nu înseamnă, cum era mai demult, să fii în stare să provoci la duel pe cineva pentru că te-a jignit, pe tine sau pe cineva apropiat. Se pare că din ce în ce mai mult, a fi curajos înseamnă să poți, indiferent de situație, să îți aperi principiile (sănătoase)! Pentru cei care nu știți ce înseamnă principiu… mai mult decât bucuros vă va ajuta dex online!

Aș vrea să închei … pentru că oricum ar fi foarte multe de spus pe acest subiect, dar nu înainte de a vă spune o maximă despre curaj, care pe mine personal mă motivează: curaj înseamnă să-ți fie frică de moarte și totuși să încaleci pe cal!

Breaking point

Englezii au ceea ce numim "breaking point". În limba română parcă nu găsesc expresia potrivită să exprime ceea ce vreau să aștern negru pe alb în continuare.

Noi toți am fost creați cu o anumită rezistență la stres, la oboseală, la nervi, în definitiv la tot. Pentru toate avem o limită și de cele mai multe ori cei din jurul nostru nu știu, nu au cum, care este limita noastră.

Neștiind care sunt limitele vor încerca de fiecare dată să meargă mai departe, vor încerca să forțeze, să împingă ”ceea ce cred ei că este limita” dincolo. Ce înseamnă acest dincolo? Nu am nici cea mai vagă idee! Ce știu cu certitudine, nimeni nu va fi mulțumit cu ceea ce-i oferi, chiar dacă ceea ce-i oferi deja te-a-mpins la limită. De fiecare dată vor încerca să negocieze ... puțin peste limită.

Nu este neaparat ceva negativ - negocierea! Dar nu acesta este subiectul meu de azi. Ci, nu doar că ceilalți habar nu au unde sau care ne sunt limite, de foarte multe ori nici măcar noi nu știm unde ne situăm.

În procesul de autocunoaștere și autoeducare asta încercăm să facem, să ne împingem limitele, să vedem cum sau cât se poate! ”Dezastrul” apare când ne aflăm într-o situație menită anume să ne testeze aceste limite, iar ideea noastră din start a fost că punctul X e ”breaking point”. Cu cât ne apropiem mai mult de acest punct x ne îngrozim, ne speriem, încercăm să amânăm ... și în final îl înfruntăm cu fruntea sus (de cele mai multe ori la gândul că dincolo de punctul X totul e GATA - putem să ne relaxăm), ca să vedem că am trecut de punctul X și noi încă suntem pe ochiul mic al aragazului.

Ce demonstrează asta? Că de cele mai multe ori ceea ce credem noi că este ”breaking point” ... nu e! Putem merge mult încă după ce am spus pentru prima dată ”nu mai pot”. De unde găsim/primim energie? E un răspuns pe care vă las să vi-l dați singuri! E important cum continuăm după acest ”breaking point”? Contează că te lupți să înaintezi, chiar dacă ai căzut? Faptul că dincolo de acel punct X ai mai găsit putere să te propulsezi înspre înainte ar trebui să fie suficient de motivant.

Ce faci însă dacă atingi totuși acest ”breaking point”?

Disappearance

There was a time when you realized that the most important thing to do is to find who you really are. And you started looking, and you went a long road until you begun to figure it out. In the beginning, the entire concept was somehow strange and weird. How come we do not know who we are in the first place? We were supposed to be the only ones who knew that ... but things seemed to be a little bit different than we thought.

So, we went on and on and on... beyond any limits, just to find out who we truly are, what can we do, for how long, what are the principles that guide us, what are the priorities... and finally... at some point on that road, you managed to understand that finding yourself isn't easy, but it is not impossible. And finding yourself isn't the ultimate thing. After finding yourself ... well, my friend, that's just the beginning of your journey. The sooner you understand who you are, the better; because that's the exact moment when you start working on what you want to be!

And this should be a happy story ... isn't it? Odd thing, it isn't! just when you figure it all out: who you are, what are you supposed to do next, you wake up one morning and watch yourself in the mirror and the person smiling (or not!) back at you, isn't you! Oh, the questions! But, how? Where? When? Who? Why?

You stare long to the reflected image and all you can do is watch how parts of you are missing. YOU ARE FADING AWAY!

DISAPPEARING...