Ne-am golit viaţa de lucruri importante! Din ce în ce mai rar îndrăznim să visăm la lucruri mari pentru viaţa noastră ... şi - ceva mult mai important - din ce în ce mai rar încercăm să ne transformăm visul în realitate. Viaţa noastră ... a intrat pe un făgaş "lin": ne aşteptăm ca deşteptătorul să sune prea devreme, pâinea să fie mai prăjită decât trebuie, traficul să fie mai "anevoie" exact pe unde mergem noi, lucrurile să iasă pe dos, cei apropiaţi să nu ne înţeleagă!
Mă întreb unde ne-am pierdut?! Nu suntem oameni la duzină, în serie, sau cel puţin nu aceasta este destinaţia noastră. O societate "civilizată" care se pare că ne-a îndobitocit. Ni se spune când să ne trezim, când să muncim, când mâncăm ... şi "când -ul" nici nu e atât de grav ca "ce-ul" ... ce să gândim! Şi totuşi trăim într-o societate modernă, în care unicitatea şi originalitatea sunt "încurajate"!
De fapt, nu este un articol nici politic, nici social ... Ce vreau să scot în evidenţă e BANALITATEA ce a intrat în viaţa noastră pe uşa din dos şi acum e stăpână. Aproape nici nu ştim un alt stil de viaţă decât acesta. Nu ştim că există o viaţă adevărată, în care putem să fim şi altceva decât banali!
vineri, 30 aprilie 2010
luni, 26 aprilie 2010
Ipocrizie
Aţi stat vreodată să meditaţi la acest lucru - la ipocrizie? Eu personal nu ... eu personal nu vreau să mă opresc să mă gândesc la acest lucru. Dacă cineva mă întreabă ce îmi displace cel mai mult, atunci fără să stau prea mult pe gânduri aş spune că ipocrizia. Sau mai mult ... ipocriţii!
Ipocrizia - să araţi ceva ce nu eşti! Mă surprind uneori arătând o altfel de persoană decât cea care sunt, şi mă simt dezgustată de îndată. De fiecare dată când am spus ceva sau am făcut ceva doar aşa, pentru a demonstra celorlalţi că sunt altfel decât ceea ce simt - am fost o ipocrită şi m-am dezis de persoana aceea!
Ipocrizia e masca sub care ne ascundem ori de câte ori vrem să alegem calea cea mai uşoară. Dar de cele mai multe ori calea uşoară nu ne duce unde am vrea. Ci ne duce într-un loc din care nu mai există cale de întoarcere. Cât ne putem preface? Doar nu o putem face la infinit... la un moment dat - poate când ne aşteptăm mai puţin sau poate când am vrea mai puţin - masca va aluneca. Nu putem minţi pe toţi oamenii, tot timpul - spunea cineva. Atunci de ce să nu alegem adevărul din prima? Adevărul ne face slobozi ... Prefer libertatea în schimbul a mii de lanţuri ce nu fac altceva decât să îmi robească sufletul, conştiinţa ... viaţa întreagă.
Cred că suntem făcuţi pentru libertate. Suntem făcuţi pentru adevăr... minciuna şi ipocrizia sunt doar alterări ale vieţii adevărate!De fapt adevăratele standarde după care ar trebui să funcţioneze lumea aceasta sunt adevărul şi dreptatea, dacă noi alegem să facem altfel în viaţa noastră e alegerea noastră în totalitate! Doar că va veni o vreme când vom trage linie şi vom zice şi noi, parafrazându-l pe Marin Sorescu, citeva momente cand era sa fim corecţi, citeva momente cand era sa fim adevăraţi, citeva momente cand era sa fim Fericiţi! Pentru că nu putem fi cu adevărat fericiţi decât liberi!
Ipocrizia ... o mască ce mai devreme sau mai târziu va cădea! Ce ascundem în spate va fi în văzul tuturor ... Sunt convinsă că ai putea să găseşti o altă modalitate prin care să ne araţi ceea ce eşti cu adevărat!
Ipocrizia - să araţi ceva ce nu eşti! Mă surprind uneori arătând o altfel de persoană decât cea care sunt, şi mă simt dezgustată de îndată. De fiecare dată când am spus ceva sau am făcut ceva doar aşa, pentru a demonstra celorlalţi că sunt altfel decât ceea ce simt - am fost o ipocrită şi m-am dezis de persoana aceea!
Ipocrizia e masca sub care ne ascundem ori de câte ori vrem să alegem calea cea mai uşoară. Dar de cele mai multe ori calea uşoară nu ne duce unde am vrea. Ci ne duce într-un loc din care nu mai există cale de întoarcere. Cât ne putem preface? Doar nu o putem face la infinit... la un moment dat - poate când ne aşteptăm mai puţin sau poate când am vrea mai puţin - masca va aluneca. Nu putem minţi pe toţi oamenii, tot timpul - spunea cineva. Atunci de ce să nu alegem adevărul din prima? Adevărul ne face slobozi ... Prefer libertatea în schimbul a mii de lanţuri ce nu fac altceva decât să îmi robească sufletul, conştiinţa ... viaţa întreagă.
Cred că suntem făcuţi pentru libertate. Suntem făcuţi pentru adevăr... minciuna şi ipocrizia sunt doar alterări ale vieţii adevărate!De fapt adevăratele standarde după care ar trebui să funcţioneze lumea aceasta sunt adevărul şi dreptatea, dacă noi alegem să facem altfel în viaţa noastră e alegerea noastră în totalitate! Doar că va veni o vreme când vom trage linie şi vom zice şi noi, parafrazându-l pe Marin Sorescu, citeva momente cand era sa fim corecţi, citeva momente cand era sa fim adevăraţi, citeva momente cand era sa fim Fericiţi! Pentru că nu putem fi cu adevărat fericiţi decât liberi!
Ipocrizia ... o mască ce mai devreme sau mai târziu va cădea! Ce ascundem în spate va fi în văzul tuturor ... Sunt convinsă că ai putea să găseşti o altă modalitate prin care să ne araţi ceea ce eşti cu adevărat!
sâmbătă, 24 aprilie 2010
Entuziasm
"Dacă ne entuziasmăm prea repede înseamnă că suntem superficiali?"
Răspunsul meu rapid şi fără să mă gândesc prea mult ar fi că "nu, bineînţeles că nu! dacă ne entuziasmăm prea repede nu înseamnă că suntem superficiali, ci doar că suntem genuine innocent." Privind dinafară această întrebare şi fără a-i pătrunde sensul poate părea că există o oarecare legătură între entuziasmul precoce şi superficialitate.
Dacă ne entuziasmăm prea repede riscăm să lăsăm deoparte unele aspecte importante şi să tratăm cu superficialitate un anumit lucru, dar pe de altă parte dacă ceva nu ne interesează îl vom trata cu superficialitate deasemenea. Undeva trebuie să existe o balanţă!
Şi totuşi revin la opinia mea dintâi, şi anume - suntem doar genuine innocent! Pentru mine entuziasmul este o trăsătură specifică copiilor. Doar nişte copii ne pot arăta ce înseamnă adevăratul entuziasm. Şi asta pentru că ei nu ştiu să vade decât finalitatea lucrului dorit fără a se îngrijora de cum vor ajunge să-l obţină. Noi - adulţii - privim prea mult la calea plină de obstacole ce ne stă în faţă şi în final ne ucide entuziasmul.
Câteodată este bine să privim lucrurile prin ochi de copil, să ne entuziasmăm pentru lucruri mărunte sau mai puţin mărunte, să privim cu încredere la ziua când "vom fi mari!"
Răspunsul meu rapid şi fără să mă gândesc prea mult ar fi că "nu, bineînţeles că nu! dacă ne entuziasmăm prea repede nu înseamnă că suntem superficiali, ci doar că suntem genuine innocent." Privind dinafară această întrebare şi fără a-i pătrunde sensul poate părea că există o oarecare legătură între entuziasmul precoce şi superficialitate.
Dacă ne entuziasmăm prea repede riscăm să lăsăm deoparte unele aspecte importante şi să tratăm cu superficialitate un anumit lucru, dar pe de altă parte dacă ceva nu ne interesează îl vom trata cu superficialitate deasemenea. Undeva trebuie să existe o balanţă!
Şi totuşi revin la opinia mea dintâi, şi anume - suntem doar genuine innocent! Pentru mine entuziasmul este o trăsătură specifică copiilor. Doar nişte copii ne pot arăta ce înseamnă adevăratul entuziasm. Şi asta pentru că ei nu ştiu să vade decât finalitatea lucrului dorit fără a se îngrijora de cum vor ajunge să-l obţină. Noi - adulţii - privim prea mult la calea plină de obstacole ce ne stă în faţă şi în final ne ucide entuziasmul.
Câteodată este bine să privim lucrurile prin ochi de copil, să ne entuziasmăm pentru lucruri mărunte sau mai puţin mărunte, să privim cu încredere la ziua când "vom fi mari!"
joi, 15 aprilie 2010
Deja-vu
Fără excepţie cu toţii visăm să ajungem cineva "când vom fi mari". Fără excepţie cu toţii visăm ca viaţa noastră să ia o turnură favorabilă, să avem succes. Fără excepţie ... ne dorim un viitor luminos şi senin. Fără excepţie!
Şi ajungem la vârsta la care începem să ne dorim deja-vu-ul viselor din copilărie.
La început, răbdători, sperăm ca aşteptările noastre să devină realitate - drumul pe care am apucat să fie unul rapid şi drept la succes. Dar pe măsură ce înaintăm ne dăm seama că drumul nostru e mai mult sinuos şi nicidecum simplu şi drept. Ne ţintuim privirile în depărtare şi sperăm în continuare că după cotitură drumul se va mai îndrepta.
De cele mai multe ori aşteptările noastre nu sunt îndeplinite ... şi ne simţim trădaţi şi dezamăgiţi. De cele mai multe ori visele din copilărie au rămas acolo şi nu se concretizează. De cele mai multe ori nu devenim medici, avocaţi, astronauţi, staruri de cinema sau câte şi mai câte. De cele mai multe ori suntem nevoiţi să ne ajustăm drumului şi să renunţăm la bagajele nefolositoare. De cele mai multe ori...
dar, din când în când, reuşim. Reuşim să avem deja-vu-ul mult aşteptat ... când cu ochii deschişi visăm. Sau poate că nu visăm!Poate că pur şi simplu drumul acela sinuos ne-a dus într-un loc pe care imaginaţia noastră de copii nu a putut să o creioneze. Un loc cu mult mai bun decât ne-am fi putut vreodată aştepta! Din când în când ... doar din când în când ne trezim că viaţa noastră poate să fie una fericită!
Şi ajungem la vârsta la care începem să ne dorim deja-vu-ul viselor din copilărie.
La început, răbdători, sperăm ca aşteptările noastre să devină realitate - drumul pe care am apucat să fie unul rapid şi drept la succes. Dar pe măsură ce înaintăm ne dăm seama că drumul nostru e mai mult sinuos şi nicidecum simplu şi drept. Ne ţintuim privirile în depărtare şi sperăm în continuare că după cotitură drumul se va mai îndrepta.
De cele mai multe ori aşteptările noastre nu sunt îndeplinite ... şi ne simţim trădaţi şi dezamăgiţi. De cele mai multe ori visele din copilărie au rămas acolo şi nu se concretizează. De cele mai multe ori nu devenim medici, avocaţi, astronauţi, staruri de cinema sau câte şi mai câte. De cele mai multe ori suntem nevoiţi să ne ajustăm drumului şi să renunţăm la bagajele nefolositoare. De cele mai multe ori...
dar, din când în când, reuşim. Reuşim să avem deja-vu-ul mult aşteptat ... când cu ochii deschişi visăm. Sau poate că nu visăm!Poate că pur şi simplu drumul acela sinuos ne-a dus într-un loc pe care imaginaţia noastră de copii nu a putut să o creioneze. Un loc cu mult mai bun decât ne-am fi putut vreodată aştepta! Din când în când ... doar din când în când ne trezim că viaţa noastră poate să fie una fericită!
miercuri, 14 aprilie 2010
Moneda
O monedă nu va însemna niciodată la fel pentru toţi - din start ea are două feţe!
Am auzit cu toţi expresia "a plăti cuiva cu aceeaşi monedă" şi de obicei are o conotaţie negativă. Ori de câte ori cineva ne face răul, apare în noi doinţa de a-i plăti cu aceeaşi monedă - a-i face răul la rândul nostru. Dar v-aţi gândit că această expresie poate să aibă şi o parte pozitivă? La fel cum moneda are două feţe, şi această expresie poate fi interpretată în două feluri!
Adevărul este că, de prea multe ori abuzăm de această expresie, o folosim atunci când poate să atragă talerul mai mult în favoare noastră. Adevărul este imparţial, iar dacă noi vream să scoatem la iveală "legea talionului" să nu ne aşteptăm la o cădere întotdeauna în picioare.
De fapt ce vreau să spun - cu toţi avem aşteptări. Să nu ne aşteptăm însă ca ceilalţi să ne răspundă cu aceaşi monedă. Câteodată banul pe care ni-l vor arunca va fi un ban ieşit din circulaţie! În final, tragem linie şi vedem dacă suntem dispuşi să suportăm noi pierderile sau nu!
Oamenii nu sunt ceea ce par la suprafaţă... ceea ce vedem e doar vârful icebergului!
Am auzit cu toţi expresia "a plăti cuiva cu aceeaşi monedă" şi de obicei are o conotaţie negativă. Ori de câte ori cineva ne face răul, apare în noi doinţa de a-i plăti cu aceeaşi monedă - a-i face răul la rândul nostru. Dar v-aţi gândit că această expresie poate să aibă şi o parte pozitivă? La fel cum moneda are două feţe, şi această expresie poate fi interpretată în două feluri!
Adevărul este că, de prea multe ori abuzăm de această expresie, o folosim atunci când poate să atragă talerul mai mult în favoare noastră. Adevărul este imparţial, iar dacă noi vream să scoatem la iveală "legea talionului" să nu ne aşteptăm la o cădere întotdeauna în picioare.
De fapt ce vreau să spun - cu toţi avem aşteptări. Să nu ne aşteptăm însă ca ceilalţi să ne răspundă cu aceaşi monedă. Câteodată banul pe care ni-l vor arunca va fi un ban ieşit din circulaţie! În final, tragem linie şi vedem dacă suntem dispuşi să suportăm noi pierderile sau nu!
Oamenii nu sunt ceea ce par la suprafaţă... ceea ce vedem e doar vârful icebergului!
joi, 8 aprilie 2010
Values
Value...this is a very interesting (and controversial, I might add) term!Why?? Because we see this value through our own eyes. Value doesn't have an international standard - except the measurements values! We have traded our on value on a cold hug and a cruel smile. That is all we figured we value. 2 apples and a knife. No more than that. What do I want to say with all this? I am done hoping that people are good, people don't lie, people are nice! THEY AREN'T! It's exactly the opposite. They DO lie, they DO try to stab you as soon as you turn your back. For me, this means an unbalanced system of values. I do not find being mean and a liar as normal standard value.
joi, 1 aprilie 2010
Amprenta
De obicei când ne gândim la amprentă, ne gândim în mod inevitabil la urma pe care o lasă degetele noastre. Uităm de cele mai multe ori că există mai multe tipuri de amprente - începând de la urmele pe care le lasă degetele noastre, continuând cu amprenta genetică şi, într-un final, amprenta amintirilor.
Fiecare om are un set de amprente cu ajutorul cărora aceste se identifică - un set de amprente unice. De câte ori nu aţi auzit că suntem unici şi că nu există două persoane care sa aibă exact aceleaşi amprente? Dacă amprentele sunt probe fizice ale existenţei noastre, amprentele lăsate de amintiri sunt cu mult mai importante pentru fiecare în parte - şi asta pentru simplul fapt că fiecare experienţă, situaţie, trăire îşi lasă în mod personal amprenta asupra vieţii noastre. Toate aceste amintiri rămân stocate în imensul depozit ce este creierul nostru! Deşi spunem că uităm, toate acele amintiri pot ieşi la suprafaţă, probabil când ne aşteptăm mai puţin. Într-un fel sau altul încărcătura emoţională ne influenţează viaţa şi deciziile pe care le luăm. De prea multe ori ne dorim să uităm, să ştergem cu buretele toate acele experienţe ce ne fac să închidem ochii şi să ne dorim să trezim! Doar că nu dormim...
Amprente ce rămân închistate în noi. Rămân imprimate şi nu există nimeni şi nimic să le poată şterge. Dacă avem impresia că putem înlocui, sau putem schimba o amprentă vizuală imprimată în creierul nostru, ne înşelăm. Tot ce putem face e să adunăm noi amprente vizuale pe care să le stocăm alături de celelalte. Nu există posibilitatea de a şterge cu un click, cu toate că ne dorim câteodată - să scăpăm de expreienţele ce ne-au lăsat cicatrici!
DAR, dacă stau bine să mă gândesc, amprenta unică a fiinţei mele - irepetabilă, inconfundabilă, unică, imposibil de falsificat îmi dă mie acea siguranţă! Amprenta mea...
Fiecare om are un set de amprente cu ajutorul cărora aceste se identifică - un set de amprente unice. De câte ori nu aţi auzit că suntem unici şi că nu există două persoane care sa aibă exact aceleaşi amprente? Dacă amprentele sunt probe fizice ale existenţei noastre, amprentele lăsate de amintiri sunt cu mult mai importante pentru fiecare în parte - şi asta pentru simplul fapt că fiecare experienţă, situaţie, trăire îşi lasă în mod personal amprenta asupra vieţii noastre. Toate aceste amintiri rămân stocate în imensul depozit ce este creierul nostru! Deşi spunem că uităm, toate acele amintiri pot ieşi la suprafaţă, probabil când ne aşteptăm mai puţin. Într-un fel sau altul încărcătura emoţională ne influenţează viaţa şi deciziile pe care le luăm. De prea multe ori ne dorim să uităm, să ştergem cu buretele toate acele experienţe ce ne fac să închidem ochii şi să ne dorim să trezim! Doar că nu dormim...
Amprente ce rămân închistate în noi. Rămân imprimate şi nu există nimeni şi nimic să le poată şterge. Dacă avem impresia că putem înlocui, sau putem schimba o amprentă vizuală imprimată în creierul nostru, ne înşelăm. Tot ce putem face e să adunăm noi amprente vizuale pe care să le stocăm alături de celelalte. Nu există posibilitatea de a şterge cu un click, cu toate că ne dorim câteodată - să scăpăm de expreienţele ce ne-au lăsat cicatrici!
DAR, dacă stau bine să mă gândesc, amprenta unică a fiinţei mele - irepetabilă, inconfundabilă, unică, imposibil de falsificat îmi dă mie acea siguranţă! Amprenta mea...
miercuri, 31 martie 2010
Claritate
Ni se spune că înainte de lăsarea zorilor noaptea este cea mai neagră. Întunericul cuprinde întreaga fire și peste tot domnește bezna.Oare la câte alte domenii se aplică același principiu?
De foarte multe ori ne trezim că mergem în întuneric. Nu avem niciun orizont, nu vedem nimic în depăratre. Tot ce putem face e să ne încredem fie în pasul care - pe-alocuri - pare a recunoaște pământul pe care calcă, fie în Mâna ce ne conduce. Cu toate acestea scrutăm mereu în depărtare, poate-poate se ivește o lumină undeva, la fel cum un naufragiat scrutează orizontul cu speranța că va zări pământ! Un moment de claritate ... în care să simțim că ochii noștri, prea obișnuiți cu întunericul, să fie inundați de lumina binefăcătoare.
De cele mai multe ori acele momente de claritate sunt rare și prea scurte, dar suficient pentru a ne face să tânjim după ele. Suficient cât să ne determine să luptăm pentru a ajunge la marginea întunericului. Ajunși acolo ne dăm seama că e cu mult mai mult decât ne-am imaginat. Momentele de claritate nu au fost decât fărâme nesemnificative în fața luminii abundente, iar noi, obișnuiții cu întunericul, ne punem mâna streașină pentru a putea înțelege ce este acel loc în care am ajuns...
bâjbâind prin întuneric suntem deznădăjduiți și timpul nu pare a fi de partea noastră, dar curând, foarte curând va apărea lumina deplină ... de unde știu?
Priviți cu atenție în zare... în zare... MIJEȘTE DE ZIUA!
De foarte multe ori ne trezim că mergem în întuneric. Nu avem niciun orizont, nu vedem nimic în depăratre. Tot ce putem face e să ne încredem fie în pasul care - pe-alocuri - pare a recunoaște pământul pe care calcă, fie în Mâna ce ne conduce. Cu toate acestea scrutăm mereu în depărtare, poate-poate se ivește o lumină undeva, la fel cum un naufragiat scrutează orizontul cu speranța că va zări pământ! Un moment de claritate ... în care să simțim că ochii noștri, prea obișnuiți cu întunericul, să fie inundați de lumina binefăcătoare.
De cele mai multe ori acele momente de claritate sunt rare și prea scurte, dar suficient pentru a ne face să tânjim după ele. Suficient cât să ne determine să luptăm pentru a ajunge la marginea întunericului. Ajunși acolo ne dăm seama că e cu mult mai mult decât ne-am imaginat. Momentele de claritate nu au fost decât fărâme nesemnificative în fața luminii abundente, iar noi, obișnuiții cu întunericul, ne punem mâna streașină pentru a putea înțelege ce este acel loc în care am ajuns...
bâjbâind prin întuneric suntem deznădăjduiți și timpul nu pare a fi de partea noastră, dar curând, foarte curând va apărea lumina deplină ... de unde știu?
Priviți cu atenție în zare... în zare... MIJEȘTE DE ZIUA!
duminică, 28 martie 2010
Genuine
What is that we’re looking for? Our lives…our entire lives, what is exactly the thing we’re looking for? You’re going to tell me that you want to find happiness, peace, joy, health, family, career, a treasure or whatever you want to find. But let me tell you what we are all looking for: GENUINITY. We’re looking for that specific genuine thing, so that we can say “This is truly genuine!” We had enough of fake things in our lives. We don’t even care whether it’s the hate or the love that is genuine. We just want people stop lying to us. We want something that is genuine. Because, ultimately, that is what truly matters. We have nothing if all we have is fake!
Maybe in the beginning we can work with some fake smiles, at our new job, or fake hugs from the people we think that they might not like us. But later on, we just want the mask to fall down and see the reality underneath. Sometimes this reality can be ugly, can have scarves, but at least it is the reality.
That is what we actually do, every day. We have developed our personal “device” of detecting what is genuine or fake. For some of us it is still very difficult to evaluate, for others it’s easier. But for all of us is a chase for the “gold”! It is hard work and a lot of effort must be put in, nevertheless, if we are really serious about finding the genuine thing, no work will come back with no result. How many of us we’re up to the fight? How many of us are ready to put aside our own masks so that the other could find the genuine figure? Or, at least, how many of us are convinced that we had enough of this fake world that makes us hide our feelings, figures, opinions underneath a cold and unexpressive mask?
Just raise your hands…
Maybe in the beginning we can work with some fake smiles, at our new job, or fake hugs from the people we think that they might not like us. But later on, we just want the mask to fall down and see the reality underneath. Sometimes this reality can be ugly, can have scarves, but at least it is the reality.
That is what we actually do, every day. We have developed our personal “device” of detecting what is genuine or fake. For some of us it is still very difficult to evaluate, for others it’s easier. But for all of us is a chase for the “gold”! It is hard work and a lot of effort must be put in, nevertheless, if we are really serious about finding the genuine thing, no work will come back with no result. How many of us we’re up to the fight? How many of us are ready to put aside our own masks so that the other could find the genuine figure? Or, at least, how many of us are convinced that we had enough of this fake world that makes us hide our feelings, figures, opinions underneath a cold and unexpressive mask?
Just raise your hands…
sâmbătă, 27 martie 2010
Autoiluzionarea
Iluzia, şi nu mă refer la iluzia optică, este un concept extrem de complex, dar clinic în acelaşi timp. Nu găsesc o explicaţie pozitivă pentru iluzii. E inexplicabil de ce ar înlocui cineva realitatea! Aşa să fie oare? Pentru că aş putea să găsesc câteva explicaţii de ce aş înlocui realitatea cu o lume mai bună - lumea imaginată!
Nu ştim să fim recunoscători pentru ceea ce avem - acesta este adevărul gol-goluţ! Ne plângem, ne lamentăm în speranţa că cineva ne va asculta. Când acel CINEVA nu apare, ne vedem forţaţi de împrejurări să-l creăm singuri. Vă amintiţi de prietenii imaginari din copilărie? Câţi nu i-am dus cu noi la grădiniţă sau în clasa-ntâi? Dar am descoperit alţi prieteni, reali de data aceasta, care au făcut trecerea în nefiinţa a prietenului imaginar mult mai uşoară. Maturi fiind, ne e dor de acel prieten imaginar, care era de partea noastră la bine şi rău. Şi atunci începem să visăm cu ochii deschişi, o lume în care lucrurile înclinau favorabil în partea noastră.
La început, când ne trezeam din visare, rămâneam cu un zâmbet amar în colţul gurii, un regret ireal faţă de ceva ce oricum nu există. Dar, evadarea repetată în lumea paralelă ne face din ce în ce mai insensibili la ghiontul rece al realităţii. Am ajuns să umblăm, să vedem, să auzim, să vorbim într-o altă lume! Lumea reală nu mai prezintă interes pentru noi, doar avem ceva mult mai important şi mai ales mult mai interesant de făcut. Viaţa reală devine o rutină inimaginabilă, iar noi simple prezenţe. Culorile de-aici nu mai sunt culori, gusturile de-aici nu mai sunt aceleaşi. Tânjim mereu la momentul acela în care ne deconectăm total de realitate şi intrăm în lumea care ne stă la picioare de fiecare dată.
Lumea ne stă la picioare! Ruptă din poveştile pe care ni le citeau părinţii noştri în copilărie chiar la graniţa dintre realitate şi vis. Să ne fi influenţat în vreun fel asta? Suntem experţi în a găsi vinovaţi şi devenim din ce în ce mai incapabili să recunoaştem când greşim. Să vă spun că viaţa merită trăită ... nu e suficient! Fiecare dintre noi trebuie să ne descoperim visul în viaţa de zi cu zi.
Nu e rău să visăm cu ochii deschişi! Consider că adevărata problemă nu se naşte din "imaginare", ci adevărata problemă apare abia atunci când înlocuim complet realitatea cu o lume paralelă, care co-există. De fapt, nici măcar nu co-există, e doar o lume ireală cunoscută doar de noi înşine. Cu fiecare zi ce trece, evadând în propria lume, această iluzie tinde să devină mai importantă decât realitatea. Acesta este momentul în care în spate se închide uşa şi pierdem orice legătură cu lumea reală.
Momentul în care nu mai putem face nimic, ci doar să ne descurcăm fiecare cu propria nebunie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)