Poveşti ...

Am crescut crezând în basme.
Am crescut crezând în bine şi rău ... dar mai ales că în final, după multe probe, binele învinge. Prea puţine erau poveştile în care ieşea biruitor răul. Am crezut.

Am crezut de-asemenea că deşi apar obstacole în drum totdeauna eroul principal găseşte ajutor (asta datorită bunătăţii şi curajului său) şi reuşeşte să treacă peste orice. În final, eroul principal învaţă câte o lecţie din fiecare piedică, luptă şi găseşte iubirea adevărată....şi

TRĂIESC FERICIŢI PÂNĂ LA ADÂNCI BĂTRÂNEŢI!

Toate poveştile copilăriei au fost la fel. Micile diferenţe nu schimbau cu nimic cursul de bază al poveştii. Că era zmeu, sau balaur, sau lup flămând ... sau poate Ileana Cosânzeana, Găinăreasca, Scufiţa Roşie, Frumoasa din pădurea adormită ... în final povestea mea se termina la fel.

Crescând am învăţat că lumea reală e diferită de cea din poveştile mele! Eroul principal nu e nici pe departe atât de bine echipat, ajutorul nu vine totdeauna la fix, probele sunt (unele!) cu mult mai grele decât s-ar fi aşteptat... Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana nu există! Cât despre "fericiţi până la adânci bătrâneţi" e aproape o ironie când moartea seceră în stânga şi dreapta indiferent de vârstă!

De cele mai multe ori eşti pe cont propriu. De cele mai multe ori singurul ajutor ce-ţi vine nu e nicidecum din partea oamenilor. De cele mai multe ori cei de lângă tine sunt fie la fel de neputincioşi ca tine, fie ... sunt cei care aşteaptă să cazi pentru a trage un folos din căderea ta.

Când se întâmplă toate acestea nu ai cum să nu te opreşti din alergarea ta şi să nu te întrebi ce-i cu toate aceste poveşti care ne-au hrănit pe noi copii fiind? Poveştile care ne-au inoculat ideea fericirii până la adânci bătrâneţi... când nu suntem siguri nici măcar pe momentul imediat următor.

Aş vrea să termin într-o notă optimistă. Aş vrea atât de mult să spun că răul nu poate dăinui veşnic şi că odată şi-odată se va termina cu răul... Aş vrea să spun toate astea, dar ...

Dar de ce nu? ODATĂ ŞI-ODATĂ SE VA SFÂRŞI CU RĂUL, ÎN FINAL BINELE BIRUIE!

ÎNTOTDEAUNA!

wishful thinking ...

And I am back at wishful thinking. I have to admit ... all dark&twisted is taking lot of energy and I am running out. I just decided that maybe it could be helpful for a while to go with wishful thinking.

I am no good at that. No good at all! Actually I don't really know how to get started. All I know is that I need to look forward and hope for the best. It could happen! Good things could happen if you want them bad enough, isn't it?

Even if they don't happen - the good things - I try to make myself believe that wishful thinking could be a great medicine.

Medicine ... that's only if you're sick!

Weakness

I don't like when people talk about my weaknesses. I don't like when I am asked about my weaknesses. We've all been there, the moment when the employer-to-be asked about the greatest weakness. We avoided the answer ... we tried to be funny by saying we have no weakness - the truth is talking about our weakness is a weakness itself.

We all have weaknesses. Some call them the Achilles' heel, some say they might have a blind spot... but the bottom line is that we're full of weak points. We try to hide them. We try to forget about them (not the brightest idea, but still I try to do that myself). Sometimes we imagine that if we don't talk about them or if we don't try to correct them they will disappear ... just like that!

Admitting we have weaknesses is the first step ahead. Taking care of our weakness is maybe the second. There's only one thing I know for sure: one weak heel was enough to kill Achilles!